Crezul meu politic

Am observat că mediul politic, social și economic din România nu este îndeajuns de matur, integru și atașat de valorile fundamental umane, așa cum se întâmplă în democrațiile consolidate. Ignoranța față de aceste valori ne-a costat și ne costă scump în continuare. Este nevoie să le recâștigăm și să le redăm prestigiul de altădată. După lunga confiscare comunistă și lunga tranziție post-revoluționară, aceste valori trebuie să se întoarcă în viețile oamenilor și în mijlocul societății. Prin reprezentanți integri, onești și competenți aflați la cârma țării, care să integreze aceste valori în faptele și comportamentu lor, ceea ce cu toții ne dorim nu este imposibil.

Libertate

Cred că suntem liberi să ne alegem orientarea politică, religia, stilul de viață, stilul vestimentar, obiceiurile alimentare și orice altă caracteristică a vieții private. Oricare dintre noi e liber să își atingă potențialul, fără însă a afecta libertatea celorlalți. Statul trebuie să creeze doar mediul propice pentru funcționarea mecanismelor pieței. O condiție de bază pentru dezvoltarea României este ca statul să aibă instituții eficiente, care să garanteze proprietatea privată, concurența liberă și inițiativa.

Solidaritate

Cred că trebuie să ne recăpătăm încrederea unii în ceilalți. Fără solidaritate, se va adânci nestingherită prăpastia dintre bogați și săraci, dintre românii din diaspora și cei din țară, dintre rural și urban. Există o singură Românie și putem reașeza lucrurile pe drumul echilibrat al economiei de piață dacă înțelegem valoarea solidarității.

Stabilitate

Cred că stabilitatea politică reprezintă o condiție prealabilă pentru atingerea performațelor economice, sociale și culturale. Statul ar trebui să fie cu un pas înaintea lucrurilor, să se arate capabil de elaborarea și realizarea unor obiective de țară și a unor strategii viabile. Odată stabilite viziunea, obiectivele de țară și strategia, scena pe care evoluează actorii și tendințele politice va permite progresul în direcția stabilității.

Dreptate

Cred că în fața legii toți oamenii sunt egali. Menirea statului este de a introduce norme de organizare a sistemului social și mijloace de protejare a valorilor fundamentale și a cetățenilor. Dreptatea înseamnă respectarea drepturilor cetățenilor. Oricare dintre aceștia trebuie să reacționeze la abaterile instituțiilor statului de la normele sale.

Partajează asta:

Apreciază: